Bolile mâinii
Artroza pumnului şi a mâinii
Ce este de fapt?
Articulaţiile normale sunt acoperite cu cartilaje, făcând posibil mişcarea fără dureri şi fricţiuni. Când cartilajul se uzează şi oasele se frec una de alta, articulaţiile se compromit- în acest caz vorbim de artroză. Această articulaţie este a doua dintre cele mai uzate articulaţii, în care se manifestă pe mână artroză. Articulaţia selară este alcătuită din osul trapesium şi osul degetului mare.
Cine poate să se înbolnăvească?
Artroza pumnului şi a mâinii este mult mai întâlnită la femei decât la bărbaţi (raportul este 10 femei/1 bărbat). De obicei se manifestă după vârsta de 40 de ani după menopausă. Cauzele înbolnavirii pot fi anatomice, hormonale şi biomecanice. Accidentările mai vechi a articulaţiei (fractură, entorsă) pot cauza apariţia artrozei.
Simptome
Primele simptome se manifestă la solicitare prin dureri crescânde, în articulaţia mâinii la strângere, la prinderea obiectelor între degetul mare şi degetul arătător (de pildă la deschiderea sticlelor, răsucirea cheii, răsucirea clanţei, răsucire). Se pot manifesta dureri în articulaţia mâinii şi după folosirea îndelungată şi supraîncărcarea degetului mare. Prin evoluţia bolii pot apărea dureri şi la forţări mai minore. Puterea strângerii scade, iar prin folosirea degetului arătător pot apărea inflamaţii asupra articulaţiei. La deteriorarea stării de sănătate articulaţia poate să se mărească sau să se deformeze. În această fază folosirea degetelui mare este limitată.
Diagnoză
Cunoaşterea eventualelor accidentări ale mâinii este un ajutor foarte important în stabilirea diagnosticului. La baza degetului mare, inflamaţia şi/sau derfomaţia deasupra articulaţiei este o simptomă tipică. Sensibilitatea la apăsare a articulaţiei, durerea crescândă la apăsarea degetului mare în direcţia axială semnalează artroza, frecarea oaselor între ele, prin înaintarea procesului se poate ajunge la inflamarea membranei interioare a articulaţiei. În stadiul incipient mişcarea degetului mare nu este jenată. Într-un stadiu mai avansat mişcarea degetului mare este limitată, mai ales îndepărtarea degetului mare de palmă. În stadiul dezvoltat miscarea degetului se reduce total, pe degetul mare se formează o deformaţie tipică.
Tratament
În stadiul incipient artroza pumnului şi a mâinii reacţionează bine la tratamentele conservative (fără intervenţie chirurgicală). Fixarea şi odihnirea articulaţiei şi degetului mare, fizioterapia, antibioticele, injecţiile cu steroizi pot aduce înbunătăţiri. În stadiile următoare poate fi nevoie de intervenţii chirurgicale, chirurgie plastică. Se cunosc numeroase metode de infiltraţii articulare. Metoda folosită se alege în funcţie de activitatea fizică a pacientului, ocupaţia şi de starea generală a pacientului. Medicul dumneavoastră vă va informa despre posibilităţi.
Tendinită
Ce este de fapt?
Tendinita este o inflamaţie a tendoanelor. Tendoanele funcţionează ca un cablu, care pornind de la muşchii subraţului trecând printr-un canal ajung la degetele lungi şi la degetul mare. Tendoanele în interiorul canalului prezintă o teacă cu suprafaţa interioară netedă, ceea ce permite alunecarea uşoară a tendoanelor. Tendinita apare dacă pe traseul de alunecare ai tendoanelor se formează îngroşare sau nod sau dacă pe suprafaţa interioară a tecii tendonului apar inflamaţii sau îngroşări. Când tendonul se îngroaşă trebuie să treacă, să sară prin intrarea canalului, ceea ce dă senzaţia de degete fosnitoare. Când tendonul rămâne blocat provoacă noi inflamaţii şi umflături, care poate duce la înrăutăţirea continuă a tendinitei. Câteodată degetul rămâne blocat şi astfel este foarte greu de îndreptat sau de îndoit.
Ce cauzează?
Cauzele nu sunt clare. Solicitarea mâinii cu mişcări repetate (pl. apucera obiectelor) sau accidentarea palmei poate irita tendoanele îndoite. Nişte boli sistemice deasemenea pot cauza tendinită (rheumatoid arthritis, artrită, diabet).
Simptome
Poate apărea prin sensibilitatea la apăsare sau cu dureri la baza degetelor. Inflamaţia tecii tendonului se poate simţii în această zonă.
Tratament
Scopul tratamentului este anularea blocării tendoanelor şi anularea senzaţiei de fosnire şi recăpătarea mişcării degetelor fără dureri. Prin anularea inflamaţiilor şi îngrăşăriilor trebuie realizat alunecarea uşoară a tendoaneleor în canal. Odihnirea, fixarea şi folosirea antibioticelor este recomandat. În tratament intră şi evitarea de a solicita mâna, dar şi evitarea mişcăriilor repetate. Dacă metodele fără intervenţie chirurgicală nu calmează durerile atunci este recomandat intervenţia chirurgicală. De obicei intervenţia chirurgicală se încadrează în cadrul unei zile, anestezia poate să fie locală, generală sau regională (partea superioară a braţului). În câteva cazuri sensibilitatea, durerea şi imflamaţia pot apărea şi după operaţie. Mişcarea activă a degetului se poate începe imediat după operaţie. Folosirea mâinii se poate realiza imediat după încetarea durerii. Până la scoaterea aţelor din cusătura rănii, trebuie evitată contactul rănii cu apa.
Sindromul de tunel carpian – este cel mai frecvent întâlnit la încheietură.
Ce este de fapt?
Sindromul de tunel carpian este apăsarea unui nerv în zona încheieturii. În interiorul încheieturii este un loc – aşa numitul tunel carpian sau canal, prin care nervul median împreună cu 9 tendoane ajung la mâna de la subraţ. Sindromul de tunel carpian se formează în cazul în care presiunea în interiorul tunelului creşte din cauza unei inflamaţii sau unei îngroşări şi exercită o presiune pe nervul median. Când presiunea ajunge la acel nivel care influenţează funcţionarea nervului, pot apărea dureri, amorţeali la nivelul mâinii şi a degetelor, în cazuri mai grave poate apăra degradarea muşchiilor.
Ce cauzează?
Creşterea presiunii în jurul nervului median poate să se manifeste în numeroase moduri. Inflamţia, îngroşarea tendoanelor înconuraătoare poate cauza creşterea presiunii în tunel. Solicitarea mâinii prin mişcări repetate, întinderea îndelungată a încheieturii prin practicarea anumitor ramuri ale sportului (pl. ciclismul) pot cauza sindromul de tunel carpian. Fracturile, entorsele încheieturii, inflamaţiile articulaţiilor pot cauza îngustarea tunelului. De pildă sarcina prin reţinerea lichidelor poate cauza umflătură în interiorul canalului conducând la apariţia simptomelor tipice. Deasemenea bolile sistemice hypothireosis, rheumatoid arthritis, diabetul pot asocia cu sindromul de tunel tarsian.
Simptome
Simptomele sindromului de tunel carpian de obicei sunt amorţeala şi durerea sau sau combinaţia celor trei la o singură mână sau la ambele mâini.Amorţeala apare în primul rând pe degetul mare, degetul arătător, mijlociu şi de forte puţine ori pe degetul inelar. Simptomele pot apărea şi noptea dar se manifestă mai ales ziua pe parcursul unor activităţi, cum ar fi: conducerea maşinii, citirea ziarului, mersul cu bicicleta. Pacientul de multe ori realizează că puterea de strângere s-a micşorat, deseori scapă obiectele din mână. În cazuri grave muşchii degetului mare degradează, simţurile dispar din vârful degetelor conducând la accidentarea mâinii.
Diagnoză
Analiza EMG poate confirma diagnoza sindromului de tunel carpian şi deasemenea poate exclude apariţia presiunii în alte locaţii (pl. nivelul cotului şi al umărului). Radiografia vertebrelor la nivelul gâtului ne poate arăta presiunea în zona respectivă. Foarte important este cunoaşterea accidentărilor anterioare, solicităriilor anterioare şi cunoaşterea ocupaţiei de fiecare zi a mâinilor. Radiografia este folositoare pentru excluderea unor eventuale fracturi şi pentru identificarea arthritis-lui. Analiza sângelui este recomandat în cazul bănuirii unor boli sistemice.
Tratamentul
Îmbunătăţirea spontană a simptomelor se întâmplă câteodată şi fără intervenţie chirurgicală. Odihnirea şi fixarea mâinii în timpil nopţii poate micşora inflamaţia din înteriorul canalului, lăsând mai mult spaţiu pentru nervul median. Folosirea medicamentelor anti-inflamatorii şi medicamentele care sunt injectate în tunelul carpian deasemenea pot micşora inflamaţia. În cazuri mai grave sau când simptomele nu se înbunătăţesc canalul carpian trebuie eliberat prin intervenţe chirurgicală. Metoda operaţiei poate să fie de mai multe feluri, însă scopul esete aceiaşi: eliberarea, lărgirea tunelului şi micşorarea presiunii exercitate pe nervul median. Prin completarea operaţiei se îndepărtează şi ţesuturile inflamate din jurul tendoanelor. În urma operaţiei rana este sensibilă câteva săptămâni, în unele cazuri câteva luni. Durerea şi amorţeala pot trece cu viteze diferite în funcţie de pacient. Revenirea forţei de strângere şi folosirea normală a mâinii poate poate necesita un timp mai îndelungat.
Des simptome
-
Sub încărcare!